The constantly increasing number of environmental crimes, the accelerated spread of such crimes beyond the borders of the Member States, the effects of these crimes which threaten to harm the environment and therefore require an adequate and effective response, the need for effective cross-border cooperation in the field of environmental protection, as well as the fact that the previous directives – Directive 2008/99/EC and Directive 2009/123/EC – were far from achieving the intended results, led the European Union to adopt a new regulation – Directive (EU) 2024/1203 of the European Parliament and of the Council of 11 April 2024 on the protection of the environment through criminal law and replacing Directives 2008/99/EC and 2009/123/EC, published on 30 April in the Official Journal of the EU. The new Directive must be transposed in Romania by 21 May 2026 at the latest.

The new Directive is intended to severely punish certain violations of the law, to provide for a greater degree of precision in the definition of the relevant offences and to unify the types and levels of sanctions so as to ensure the strengthening of environmental protection legislation in the EU by revisiting the list of environmental offences in Directive 2008/99/EC and adding the most serious infringements of Union environmental law to that list, to strengthen criminal sanctions aimed at preventing and discouraging such violations and making efforts to detect, investigate, prosecute and rule on the environmental crimes more effective, and to reduce or even eliminate the possibility for offenders to take advantage of discrepancies between national legal systems.

The notion of qualified criminal offences is introduced early in the new Directive – in its preamble – “Criminal offences relating to intentional conduct listed in this Directive can lead to catastrophic results, such as widespread pollution, industrial accidents with severe effects on the environment or large-scale forest fires. Where such offences cause the destruction of, or widespread and substantial damage which is either irreversible or long-lasting to, an ecosystem of considerable size or environmental value or a habitat within a protected site, or cause widespread and substantial damage which is either irreversible or long-lasting to the quality of air, soil, or water, such offences, leading to such catastrophic results, should constitute qualified criminal offences and, consequently, be punished with more severe penalties than those applicable in the event of other criminal offences defined in this Directive. Those qualified criminal offences can encompass conduct comparable to ‘ecocide’, which is already covered by the law of certain Member States and which is being discussed in international fora.”

The term ecocide – apparently used for the first time during the Vietnam War (1961-1971) to designate the effect that the discharge of the substance known as Agent Orange; by the American soldiers had on the extremely lush vegetation, which provided shelter to guerrilla troops – today refers to the massive destruction of the environment via serious, repeated, large-scale actions, with major consequences on the Earth’s biodiversity (through the exploitation of various metals or mining), waters (through huge discharges of harmful, polluting substances or very difficult to degrade waste, such as plastics), forests (deforestation through mechanical destruction or burning), air (through toxic gas emissions, radioactive incidents), fauna and flora (through poisoning or reduction of areas considered natural habitats).

Among other things, the new Directive establishes the (quite extensive) list of environmental crimes – acts that are contrary to law and committed intentionally – and the criteria under which some of them can be considered qualified criminal offenses; the possibility for member states to provide additional offenses in their national law; the elements to be considered when assessing the damages (the initial condition of the affected environment, the duration – medium or short-term, the extent, and reversibility of the damage); prison sentences of up to ten years for the most serious offenses (those causing death or serious injury to persons), with the maximum prison sentence for aggravated offenses being at least eight years; substantial fines for legal entities, which can reach up to 40 million euros or at least 5% of turnover; the possibility of applying additional measures to individuals and legal entities found guilty of environmental crimes (such as obligating the offender to restore the environment or pay indemnities for damages, excluding them from access to public funding, or revoking their permits or licenses); the aggravating and mitigating circumstances of environmental crimes; the minimum statute of limitations for investigating and prosecuting offenders; the obligation for member states to implement appropriate coordination and cooperation safeguards at strategic and operational levels among all their competent authorities involved in the prevention and control of environmental crimes; the cooperation between member states and the Commission and other Union bodies, offices, or agencies when environmental crimes are of a cross-border nature.

And, whereas environmental crimes ultimately affect the fundamental rights of citizens, the European Union is firmly committed to prevent and control such crimes by ensuring a high level of protection, tailored to the diversity of national situations, applying principles based on precaution and prevention, at-source repairing of environmental damages, and abiding by the “polluter pays” principle, as well as cooperation and periodic reporting.

Ecocidul – un termen pe care îl vom auzi din ce în ce mai des, odată cu adoptarea noii Directive UE privind protecția mediului

Numărul din ce în ce mai mare de infracțiuni împotriva mediului, extinderea accelerată a acestor infracțiuni în afara granițelor statelor membre, efectele acestor infracțiuni care reprezintă o amenințare la adresa mediului și care, prin urmare, necesită un răspuns adecvat și eficace, nevoia de cooperare transfrontalieră eficace în domeniul protecției mediului, precum și faptul că directivele anterioare – Directiva 2008/99/CE și Directiva 2009/123/CE – nu au avut nici pe departe rezultatele scontate, a făcut ca Uniunea Europeană să adopte o nouă reglementare – Directiva (UE) 2024/1203 privind protecția mediului prin intermediul dreptului penal, publicată pe 30 aprilie în Jurnalul Oficial UE. Noua Directivă trebuie transpusă și în România cel târziu până pe 21 mai 2026.

Noua Directivă este menită să incrimineze anumite fapte contrare legii, să prevadă un grad mai ridicat de precizie în ceea ce privește definirea infracțiunilor relevante și să armonizeze tipurile și nivelurile sancțiunilor, astfel încât să asigure consolidarea legislației de protecția mediului în UE, prin revizuirea listei infracțiunilor împotriva mediului prevăzute în Directiva 2008/99/CE și adăugarea pe lista faptelor incriminate a celor mai grave încălcări ale dreptului Uniunii privind mediul, înăsprirea sancțiunilor penale menite să descurajeze comiterea acestora și eficientizarea eforturilor de depistare, investigare, urmărire penală și judecare a infracțiunilor împotriva mediului precum și diminuarea sau chiar eliminarea posibilității ca infractorii să profite de discrepanțele dintre sistemele juridice naționale.

Noua Directivă introduce, chiar din preambul, noțiunea de infracțiuni calificate – „Infracțiunile privind faptele săvârșite cu intenție enumerate în prezenta directivă pot duce la rezultate catastrofale, cum ar fi poluarea pe scară largă, accidentele industriale cu efecte grave asupra mediului sau incendiile forestiere la scară largă. În cazul în care astfel de infracțiuni provoacă distrugerea sau daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, unui ecosistem de dimensiuni considerabile sau cu o valoare ecologică considerabilă sau unui habitat din cadrul unui sit protejat, sau cauzează daune semnificative și pe scară largă, care sunt fie ireversibile, fie de lungă durată, calității aerului, solului sau apei, astfel de infracțiuni care cauzează astfel de rezultate catastrofale ar trebui să constituie infracțiuni calificate și, prin urmare, să fie pedepsite cu sancțiuni mai aspre decât cele aplicabile în cazul unor alte infracțiuni definite în prezenta directivă. Respectivele infracțiuni calificate pot include fapte comparabile cu „ecocidul”, care este deja prevăzut de dreptul intern al anumitor state membre și care fac obiectul discuțiilor în cadrul forurilor internaționale.”

Termenul „ecocid” – folosit aparent pentru prima dată în timpul războiului din Vietnam (1961-1971), pentru a desemna efectul pe care deversarea substanței denumite „Agentul Orange” de către armata americană l-a avut asupra vegetației extrem de bogate, care oferea adăpost trupelor de gherilă – se referă astăzi la distrugerea masivă a mediului prin acțiuni grave, repetate, de anvergură, cu consecințe majore asupra biodiversității pământului (prin exploatări de diverse metale sau miniere), apelor (prin deversări uriașe de substanțe nocive, poluante sau resturi foarte greu degradabile, cum sunt materialele plastice), pădurilor (defrișări prin distrugeri mecanice sau arderi), aerului (prin emisii de gaze toxice, incidente radioactive), faunei și florei (prin otrăvire sau reducerea spațiului considerat habitat natural).

Printre altele, noua Directivă stabilește lista (deloc scurtă) a infracțiunilor împotriva mediului – fapte care sunt contrare legii și sunt săvârșite cu intenție și criteriile în baza cărora unele dintre ele pot fi considerate infracțiuni calificate; posibilitatea statelor membre de a prevedea în dreptul intern infracțiuni suplimentare; elementele care trebuie luate în considerare pentru a evalua daunele (starea inițială a mediului afectat, durata – pe termen mediu sau scurt, amploarea și reversibilitatea daunelor); pedepse cu închisoarea de până la zece ani pentru cele mai grave infracțiuni (cele care provoacă moartea sau vătămări grave ale persoanelor), pedeapsa maximă cu închisoarea pentru infracțiunile calificate fiind de cel puțin opt ani; amenzi substanțiale pentru persoanele juridice, care pot ajunge la 40 de milioane de Euro sau cel puțin 5% din cifra de afaceri; posibilitatea de a aplica măsuri suplimentare persoanelor fizice și juridice care se fac vinovate de infracțiuni de mediu (cum ar fi obligația autorului infracțiunii de a reface mediul sau de a compensa daunele, excluzându-l de la accesul la finanțare publică sau retrăgându-i permisele sau autorizațiile); circumstanțele agravante și circumstanțele atenuante ale infracțiunilor de mediu; termenele minime de prescripție pentru cercetarea și condamnarea vinovaților; obligația statelor membre de a lua pune în aplicare mecanisme adecvate de coordonare și cooperare la nivel strategic și operațional între toate autoritățile lor competente implicate în prevenirea și combaterea infracțiunilor împotriva mediului; cooperarea dintre statele membre și Comisie și alte organe, oficii sau agenții ale Uniunii, în cazul în care infracțiunile împotriva mediului sunt de natură transfrontalieră.

Și, pentru că infracțiunile împotriva mediului afectează în cele din urmă drepturile fundamentale ale cetățenilor, Uniunea Europeană este angajată ferm în combaterea acestor infracțiuni prin asigurarea unui nivel de protecție ridicat, adaptat diversității situațiilor la nivel național, aplicarea unor principii bazate pe precauție și prevenție, remediere la sursă a daunelor provocate mediului și respectarea principiului „poluatorul plătește”, cooperare și raportare periodică.

Article published in Avocatnet.ro