In recent years, textile waste has become one of the biggest environmental challenges, but it remains often underestimated and neglected compared to other forms of pollution. From water pollution (massive amounts of water are used in the production process of textile fibers and dyeing and treatment involve the use of numerous toxic chemicals), to energy-intensive production processes and long-distance transport that contribute to increased carbon emissions (10 % of global carbon emissions, more than the combined emissions of international flights and shipping), and to the aggressive marketing of clothing and disposal of solid waste (decomposition of synthetic materials such as polyester can take hundreds of years, time in which release micro-plastics and harmful chemicals into the environment) – all of which generate significant pressures on the environment and contribute to the acceleration of climate change.

Textile waste has multiple causes – the “fast fashion” model, which promotes rapid consumption of clothes made from inferior materials, with new collections appearing in stores almost weekly and encouraging consumers to buy cheap clothes and throw them away as quickly as new trends emerge, the lack of an efficient infrastructure for recycling used clothes, fabric scraps, defective or poor quality products but also the difficulty of recycling certain textile materials, such as those containing mixed fibers natural and synthetic, and last but not least, the lack of consumer education about the impact of their purchases.

According to statistics, the textile sector is the third largest source of pressure on water and land use in the EU, the fifth largest source of raw material use and greenhouse gas emissions, and the third largest employer globally, after food and housing (although this may seem beneficial from an employment point of view, the fact that most production takes place in Asia, where production costs are low, often means that the certainty of a place of work to be paid at the cost of workers’ health and safety).

Considering the enormous impact of the textile industry on the environment, the European Union has launched a strategy for sustainable and circular textiles, which implements the commitments of the European Ecological Pact, and has as premises the preservation of the value of textiles, the extension of their life cycles and the acceleration and efficiency of recycling. Thus, starting from 2025, the EU member states must implement separate collection systems for textiles, because most of the textile waste in Europe ends up in mixed household waste (according to a report of the European Environment Agency – AEM), and the sorting capacity and recycling must be urgently expanded to ensure a better and circular use of used textiles. According to the EEA, approximately 16 kg of textile waste per person was generated in the EU in 2020, with only a quarter of this amount (4.4 kg) being collected separately for reuse and recycling, with the rest ending up in mixed household waste. Of all textile waste, 82% came from consumers and the rest was production waste or textiles that were never sold.

As reuse and recycling capacities in Europe are limited, a large proportion of discarded and donated clothes and other textile products are exported: the amount of used textiles exported from the EU has tripled in the last two decades, from just over 550,000 tonnes in 2000 to almost 1.7 million tons in 2019; in 2019, 46% of used textiles exported from the EU ended up in Africa – mostly destined for local reuse, as there is a demand for cheap, used clothes from Europe, with those unsuitable for reuse mostly ending up in landfills open and informal waste streams – and 41% of used textiles exported from the EU ended up in Asia – most of them being directed to dedicated economic zones, where they are sorted and processed. Furthermore, approximately 4-9% of all textile products placed on the European market are destroyed without ever being used for their original purpose.

Microplastic pollution is also a major problem – between 60 and 70% of textiles are made from plastic (mainly polyester), which is produced from oil and natural gas, with the rest being made from biomass-based textiles, including cotton and wool – in the context of the escalating release of textile waste into the oceans.

Reducing textile waste requires concerted action by producers, consumers and governments: (a) responsible production – producers should adopt sustainable practices, use green materials and reduce waste generated during production, invest in more sustainable design and clothes of better quality, which lasts longer; (b) consumer education – consumers should be aware of the impact of their purchasing choices, choose quality clothing, purchase from ethical and local sources that support sustainable practices; (c) recycling and reuse – the implementation of effective textile collection and recycling programs, the use of emerging technologies that allow the recycling of textile materials into new fibers; (d) government regulations and policies – introducing policies to encourage sustainable production and penalize waste (waste taxes, recycling incentives and laws to enforce transparency in the textile supply chain).

Reducing textile waste requires a paradigm shift in the way we produce, consume and manage clothing and textiles. Circular business models and circular design can reduce the negative impact of textile production and consumption through technical, social and business innovation, supported by appropriate policies, education and changes in consumer behaviour.

Risipa de textile: să reciclăm mai repede și mai bine

În ultimii ani, risipa de textile a devenit una dintre cele mai mari provocări pentru mediu, însă rămâne adesea subestimată și neglijată în comparație cu alte forme de poluare. De la poluarea apelor (cantități masive de apă sunt utilizate în procesul de producție a fibrelor textile iar vopsirea și tratarea implică utilizarea a numeroase substanțe chimice toxice), la procesele de producție energofage și transportul pe distanțe mari care contribuie la creșterea emisiilor de carbon (10% din emisiile globale de carbon, mai mult decât emisiile combinate ale zborurilor internaționale și transportului maritim), și până la comercializarea agresivă a articolelor vestimentare și eliminarea deșeurilor solide (descompunerea materialelor sintetice, cum ar fi poliesterul, poate dura sute de ani, timp în care se eliberează micro-plastice și substanțe chimice nocive în mediu) – toate acestea generează presiuni semnificative asupra mediului și contribuie la accelerarea schimbărilor climatice.

Risipa de textile are multiple cauze – modelul de „fast fashion”, care promovează un consum rapid de haine realizate din materiale de calitate inferioară, cu colecții noi care apar aproape săptămânal în magazine și care încurajează consumatorii să cumpere haine ieftine și să le arunce la fel de repede pe măsură ce noile tendințe apar, lipsa unei infrastructuri eficiente pentru reciclarea hainelor uzate, a resturilor de țesături, a produselor defecte sau de proastă calitate dar și dificultatea de a recicla anumite materiale textile, cum ar fi cele care conțin amestecuri de fibre naturale și sintetice și, nu în ultimul rând, lipsa de educație a consumatorilor cu privire la impactul cumpărăturilor lor.

Potrivit statisticilor, sectorul textile este a treia cea mai mare sursă de presiune asupra utilizării apei și a terenurilor în UE, a cincea cea mai mare sursă de utilizare a materiilor prime și de emisii de gaze cu efect de seră și al treilea cel mai mare angajator la nivel mondial, după sectorul alimentar și cel al locuințelor (deși poate părea benefic din punct de vedere al ocupării forței de muncă, faptul că majoritatea producției are loc în Asia, unde costurile de producție sunt reduse, face ca, adesea, certitudinea unui loc de muncă să fie plătită cu prețul sănătății și al siguranței lucrătorilor).

Având în vedere impactul enorm al industriei textile asupra mediului, Uniunea Europeană a lansat o strategie pentru textile durabile și circulare, care implementează angajamentele din Pactul Ecologic European, și are drept premise păstrarea valorii textilelor, prelungirea ciclurilor lor de viață și accelerarea și eficientizarea reciclării. Astfel, începând cu 2025, statele membre ale UE trebuie să implementeze sisteme de colectare separată pentru textile, deoarece mare parte din deșeurile textile din Europa ajung în deșeurile menajere mixte (conform unui raport al Agenției Europene de Mediu – AEM), iar capacitatea de sortare și reciclare trebuie urgent extinsă pentru a asigura o utilizare mai bună și circulară a textilelor uzate. Potrivit AEM, aproximativ 16 kg de deșeuri textile pe persoană au fost generate în UE în 2020, doar un sfert din această cantitate (4,4 kg) fiind colectată separat pentru reutilizare și reciclare, restul ajungând în deșeurile menajere mixte. Dintre toate deșeurile textile, 82% au provenit de la consumatori, iar restul a fost reprezentat de deșeuri din producție sau textile care nu au fost niciodată vândute.

Deoarece capacitățile de reutilizare și reciclare din Europa sunt limitate, o mare parte din hainele și alte produse textile aruncate și donate sunt exportate: cantitatea de textile uzate exportate din UE s-a triplat în ultimele două decenii, de la puțin peste 550.000 de tone în 2000 la aproape 1,7 milioane de tone în 2019; în 2019, 46% dintre textilele uzate exportate din UE au ajuns în Africa – fiind destinate în principal pentru reutilizare locală, deoarece există o cerere pentru haine ieftine și uzate din Europa, cele nepotrivite pentru reutilizare ajungând, în mare parte, în gropi de gunoi deschise și fluxuri informale de deșeuri – iar 41% dintre textilele uzate exportate din UE au ajuns în Asia – majoritatea fiind direcționate către zone economice dedicate, unde sunt sortate și procesate. Mai mult decât atât, aproximativ 4-9% din toate produsele textile introduse pe piața europeană sunt distruse fără a fi utilizate vreodată în scopul lor inițial.

O problemă majoră o reprezintă și poluarea cu microplastice – între 60 și 70% din textile sunt fabricate din plastic (în principal poliester), care este produs din petrol și gaze naturale, restul fiind realizat din textile pe bază de biomasă, inclusiv bumbac și lână – în contextul escaladării eliberării deșeurilor textile în oceane.

Reducerea risipei de textile necesită acțiuni concertate din partea producătorilor, consumatorilor și guvernelor: (a) producție responsabilă – producătorii ar trebui să adopte practici durabile, să utilizeze materiale ecologice și să reducă deșeurile generate în timpul producției, să investească în design mai durabil și haine de calitate mai bună, care să reziste mai mult în timp; (b) educația consumatorilor – consumatorii ar trebui să fie conștienți de impactul alegerilor lor de cumpărare, să aleagă haine de calitate, să achiziționeze din surse etice și locale care sprijină practicile sustenabile; (c) reciclare și reutilizare – implementarea unor programe eficiente de colectare și reciclare a textilelor, utilizarea tehnologiilor emergente care permit reciclarea materialelor textile în fibre noi; (d) reglementări și politici guvernamentale – introducerea unor politici care să încurajeze producția sustenabilă și să penalizeze risipa (taxe pe deșeuri, stimulente pentru reciclare și legi care să impună transparență în lanțul de aprovizionare cu textile).

Reducerea risipei de textile necesită o schimbare de paradigmă în modul în care producem, consumăm și gestionăm hainele și materialele textile. Modelele de afaceri circulare și designul circular pot reduce impactul negativ al producției și consumului de textile prin inovație tehnică, socială și de afaceri, susținută de politici adecvate, educație și schimbări în comportamentul consumatorilor.

Article published in Juridice.ro