Motto: „Moartea individului este moartea spiritului critic.
Nu cred în acest deces. El ar însemna moartea omului pur și simplu[i]”.
„Noi nu suntem conducătorii unei mișcări, ci numai reflexul unei stări de fapt.
Este bine totuși să precizăm: reflexul critic, pentru ca să știe toată lumea[ii]”.

Abstract: Va fi avocatul capabil să perpetueze conținutul ontologic al profesiei în contextul progresului tehnologic? Sau îl va privi ca pe o oportunitate pentru a se degreva de povara exercițiului critic, transformându-și prestația într-un produs de consum, predându-se întru totul inteligenței artificiale?

Abstract: Will the lawyer be able to perpetuate the ontological content of the profession in the context of technological progress? Or will he see it as an opportunity to relieve himself of the burden of critical exercise, turning his performance into a consumer product, surrendering himself entirely to artificial intelligence?

Résumé: L’avocat sera-t-il en mesure de perpétuer le contenu ontologique de la profession dans le contexte du progrès technologique? Ou bien y verra-t-il une opportunité de se décharger du poids de l’exercice critique, transformant sa prestation en produit de consommation, s’abandonnant entièrement à l’intelligence artificielle?

Premisa: Privind dinamica societății, pare că evoluția tinde spre îndeplinirea unui singur deziderat: totul să se efectueze mai rapid-fără efort-fără bariere. Lumea nouă nu mai are timp de cumpănă, nu mai crede în străduință și nu mai concepe limite.

La nivel de aparență, s-ar putea considera că politica lumii noi conduce individul spre progres, într-un tărâm în care moravurile care domnesc sunt decența, toleranța, dreptatea și libertatea. Totuși, adepții acestei formule nu-i pot contrazice consecințele: inhibarea exercițiului rațiunii și limitarea individului între instinct-percepție.

O astfel de limitare insidioasă nu poate avea decât un singur efect: dispariția spiritului critic– amorțirea conștiinței[iii] – și propagarea toleranței – prin resemnare – pentru indecență, lipsă de educație, nedreptate.

Or, ceea ce ni se propune de către lumea nouă nu este o societate simplă[iv] și liberă, ci una simplistă, comodă[v] și subjugată protectoratului corectitudinii politice în care nu poți crede în nimic pentru că nimic nu are sens și dacă nu poți afirma nicio valoare, totul este posibil și nimic nu are importanță[vi].

Prototipul individului mânat de orientarea lumii noi suferă de cel puțin două sindroame: cel al semidoctului, a cărui sursă informațională este conținutul publicat pe rețelele de socializare, și cel generat de sentimentul sunt la fel de bun ca tine[vii].

În societatea românească prezența semidoctului nu este un fenomen nou, însă ceea ce devine periculos este normalizarea și propagarea infatuării acestui personaj prin protejarea imposturii sale – sunt la fel de bun ca tine – sub diverse forme de propagandă.

Nu mai poate fi ignorat nici faptul că printre cei care au început să cultive această stare se numără și unii profesori[viii] (principiul de bază al noului sistem are să fie că proștii și leneșii nu trebuie făcuți să se simtă inferiori elevilor inteligenți și silitori. Așa ceva ar fi „nedemocratic”[ix]), a căror principală menire ar trebui să fie tocmai inocularea în spiritul elevului a unor precepte precum integritate, onestitate, demnitate, cumpătare, bună-credință etc[x].

Efectul acestei conduite este nociv, întrucât unii elevi încep să considere că nu au nevoie de educație pentru a excela într-un anumit domeniu[xi], iar când devin adulți nu mai sunt alarmați de faptul că funcțiile sau demnitățile publice sunt ocupate de oameni care nu pot performa în activitate pentru că nu dețin cunoștințele necesare[xii].

Profesiile juridice nu se pot izola de această tendință, însă, raportându-ne la scopul[xiii] și obligațiile specifice fiecăreia dintre acestea[xiv], singura care are libertatea de a nu fi niciodată partizană și datoria de a fi întotdeauna dizidentă este avocatura.

Trecând peste aspectele tehnice, în această dinamică, magistratului i se poate reproșa doar atunci când confundă bunul-simț[xv] cu simțul comun sau când se îndepărtează de acesta, însă nu i se poate imputa lipsa de inițiativă cu privire la politica statală.

În schimb, pentru avocat, tăcerea, neputința și lipsa de acțiune în ceea ce privește derapajele și tendințele celor trei puteri echivalează cu o moarte clinică și, implicit, cu periclitarea libertăților și drepturilor fundamentale[xvi].

Libertatea, independența, securizarea secretului profesional[xvii], organizarea și funcționarea autonomă a avocaturii[xviii] atestă că rolul avocatului transcende sfera clișeului partener al actului de justiție întrucât presupune garanția[xix] faptului că destinatarul libertăților și drepturilor fundamentale se bucură de protecție și de cadrul necesar exprimării voinței în fața celor trei puteri.

Chintesența menirii avocatului se găsește în legitimitatea sa care depinde de executarea întocmai a obligațiilor naturale profesiei: demnitate, onoare, probitate, profesionalism și loialitate față de client, loialității față de profesia de avocat[xx].

În noul context, avocatura se confruntă cu cel puțin două provocări: (i) inhibarea prejudecății cognitive prin care persoanele care au cunoștințe limitate își supraestimează excesiv propriile competențe în raport cu criterii obiective (fenomen denumit în psihologie Efectul Dunning-Kruger[xxi]) și (ii) prevenirea dependenței față de Inteligența Artificială („IA”).

I. Mirajul publicității. Impactul rețelelor de socializare și al mass-mediei favorizează extinderea efectului Dunning-Kruger în avocatură

Perspectiva tratată cu superficialitate, uneori bagatelizată sau chiar ignorată de societate și de ceilalți parteneri ai actului de justiție, este cea conform căreia avocatul este solitar, fiind necesar să performeze pentru a-și asigura finanțarea.

Avocatura nu își poate justifica existența exclusiv în temeiul caracterului vocațional al profesiei, ceea ce presupune că valoarea serviciului prestat trebuie să fie suficientă pentru a asigura exercitarea acesteia.

Totodată, faptul că avocatul este nevoit să își genereze solitar resursele necesare exercitării profesiei nu poate justifica transformarea avocaturii dintr-o îndeletnicire esențialmente calitativă într-una cantitativă[xxii].

Activitatea avocatului gravitează în jurul creației: fie propune o interpretare care să conducă spre aplicarea normei juridice în favoarea intereselor și drepturilor pe care le reprezintă, fie convertește o normă juridică nedeterminată[xxiii] într-una neechivocă și adaptată contextului social contemporan, pentru a fi aplicată raportului juridic dedus judecății.

Or, întrucât prestația acestuia se materializează într-un raționament logico-juridic, adoptarea oricărei formule sau metode care exclude spiritul critic este incompatibilă cu specificul profesiei.

Oricât de tentantă ar părea perspectiva publicității, diseminarea informației cu privire la diverse problemele juridice prin intermediul rețelelor de socializare și /sau a mass-media ar trebui efectuată cu prudență.

II. Menirea avocatului este incompatibilă cu cea a „creatorului de conținut”

Titlul acestei subsecțiuni necesită o clarificare: nu semnifică faptul că avocatul nu trebuie să fie adaptat la realitatea socială și că îi este interzis să publice rezultatele cercetărilor sale pe rețelele de socializare, ba din contră!

Ceea ce devine însă nociv din inflația consultațiilor juridice de principiu acordate prin intermediul reel-urilor[xxiv] este crearea senzației că poate fi la îndemâna oricui să propună o interpretare logico-juridică a unei norme juridice, implicit să rezolve o problemă juridică, ignorând că feedback-ul primit de la beneficiari este o iluzie.

În relația profesională, care nu poate funcționa în lipsa încrederii, avocatul încearcă să rezolve o problemă concretă, iar nu una abstractă, astfel că diagnosticul pornește dinspre situația de fapt specifică clientului înspre normele juridice incidente.

În niciun caz nu poate fi aplicată metoda caracteristică reel-urilor în care soluția problemei de drept este identificată în termen de maximum 90 de secunde prin stabilirea unui principiu general aplicabil unui număr de ipoteze necircumstanțiate.

Acest mercantilism îi creează avocatului cel puțin două dezavantaje: a) își poate îndepărta potențiali clienți întrucât aceștia vor avea senzația că își pot rezolva orice problemă juridică singuri, doar prin simplul fapt al vizionării reel-urilor și b) generează așteptarea publicului de a primi informații tehnice în mod gratuit.

Nu în ultimul rând, căzut în mirajul feedback-ului apreciativ provenit de la diletanți, urmărind creșterea numărului de urmăritori, implicit a expunerii, există riscul ca, prin intermediul reel-urilor, avocatul să ofere soluții de principiu în materii pe care, cel puțin empiric, nu le stăpânește.

În acest context, pare necesar să se reafirme că prestația avocatului a fost, este și va rămâne exclusiv un exercițiu intelectual perpetuu, fundamentat pe un raport complementar între cercetare teoretică, evaluarea critică a rezultatelor obținute și observarea evoluției practicii în domeniul juridic de referință.

Avocatura nu poate reprezenta o activitate mecanică – o marfă – care să devină nerelevantă („să coboare din trending”) ori să dispară la prima pană de curent!

Menirea avocatului depinde de trei resurse pe care creatorul de conținut nu și le poate permite: timp de reflecție, efort susținut și limită – văzută ca echilibrul între necesitatea de a obține venituri, interesul clientului și protejarea profesiei.

III. Avocatura livrată în casă

Spre deosebire de metamorfozarea avocatului[xxv] în creator de conținut, care se află încă în stadiul de pionierat, tipologia avocatului devenit astăzi analist TV pare că a atins paroxismul.

Promotorii acestui tip de avocatură au construit un produs hibrid: încep ziua în sălile de judecată, unde trăiesc într-o realitate în care cadrul dialogului este unul tehnic întrucât se presupune că se poartă între profesioniștii aceluiași domeniu, dar o sfârșesc în platourile de televiziune unde această realitate devine matrițată[xxvi].

Din rolul de invitat permanent în studiourile de televiziune, avocatul evaluează prestația magistratului cu care a intrat în contact la începutul zilei, comentează cazurile de breaking news și, aidoma creatorului de conținut, propune strategii de principiu, doar pe baza celor relatate de moderator și reporteri, omițând faptul că alți confrați au fost mandatați să gestioneze speța, sau expune elementele diferendului din perspectiva clientului pe care îl reprezintă.

Nu poate fi omis nici faptul că în perioada pandemiei, în loc să recurgă la utilizarea tuturor instrumentelor juridice pentru a înlătura derapajele legiuitorului care a instituit măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov-2, unii avocați propuneau consumatorului TV să nu respecte ab initio normele juridice intrate în vigoare, ca mijloc de insurgență față de abuzul săvârșit de autoritățile publice.

Or, cu certitudine o astfel de conduită nu poate fi o metodă pentru realizarea rolului avocatului, însă ar putea să denote că acesta a optat să devină doar un actor în goana după senzațional și că a transformat profesia din scop în mijloc pentru a accede – doar consumă imaginea avocaturii.

Avocatul nu este cel care livrează un conținut axiologic rudimentar și confortabil, vorbind cu emfază despre orice subiect și în orice condiții în scopul de a atrage o masă de indivizi[xxvii], ci exclusiv cel care dezbate o problemă juridică numai după analizarea fiecărui detaliu specific speței prin epuizarea critică a ideilor expuse în doctrină și practica judiciară cu privire la aceasta.

IV. Avocatul, anexă a IA?

Dacă metodele avocatului creator de conținut și cele ale avocatului analist TV au doar potențialul de a afecta imaginea profesiei, pericolul utilizării neconforme a IA este major întrucât poate genera deprofesionalizarea avocatului[xxviii].

Consecințele nefaste ale evoluției necontrolate ale IA au fost subliniate recent la nivel global în controversa generată de decernarea prestigiosului premiu literar Akutagawa (echivalentul în Japonia al premiului Goncourt din Franța) scriitoarei Rie Kudan, care a mărturisit că și-a conceput romanul cu ajutorul ChatGPT, iar premiul nu i-a fost retras[xxix]: (i) experții în strategie digitală au făcut paralela între IA și bomba atomică: „Inteligența Artificială, precum bomba atomică, pune la îndoială limitele etice ale dorințelor noastre de cunoaștere”[xxx], iar (ii) mai mulți scriitori și artiști au inițiat un litigiu colectiv împotriva OpenAI, acuzând compania că programe ale IA au folosit lucrări protejate prin drepturi de autor ca să-și antreneze și să-și alimenteze cu informații sistemele[xxxi].

Toate aceste îngrijorări au fost expuse în contextul în care unul dintre părinții cercetării IA și a rețelelor neuronale a părăsit Google și a sugerat public că, în viitor, versiunile IA ar putea deveni „un risc pentru umanitate”[xxxii].

Perspectiva asupra emergenței principiului tehnic care ghidează activitatea omului, deși viza bomba atomică, inseminare artificială, clonajul, ingineriile umane de tot felul (biologice și genetice), este confirmată în era IA: prima revoluție se materializează prin a produce cu ajutorul mașinilor, alte mașini sau piese tehnice, a doua revoluție industrială se petrece atunci când omul devine un simplu mijloc sau instrument în producerea mașinilor de către mașini, iar a treia revoluție industrială, care marchează tendința lumii de a se tehniciza și a tehnicii de a deveni lumea însăși, instaurează posibilitățile tehnice ca imperative de realizare: ceea ce e posibil tehnic, e automat legitim și trebuie obligatoriu pus în practică[xxxiii].

Sunt periclitate libertatea omului și poziția sa centrală în cadrul lumii (devin obsolete) deoarece sunt înlocuite de tehnică și de procesul ei de automatizare în raportul cu creatorul uman[xxxiv].

Avocatura nu se poate disocia de IA, întrucât facilitarea prestării serviciului prin utilizarea aplicațiilor IA i-a sedus și pe avocați: este mai comod să redactezi un e-mail de informare către client prin intermediul ChatGPT; deloc cronofag să faci cercetarea juridică cu ajutorul acestuia și să propui diagnosticul problemei de drept în urma răspunsului primit de la ChatGPT.

Acest progres tehnologic este benefic avocaturii sau degradează avocatul până la statutul de anexă a IA?

Perspectiva sumbră a înlocuirii avocatului de către IA devine posibilă numai în ipoteza în care acesta se exclude din categoria serviciilor necesare funcționării unei societăți: tratează obligația de formare profesională continuă ca pe o facultate și, din comoditate, omite să utilizeze spiritul critic până la amorțire sau chiar dispariție.

Această ipoteză devine iminentă dacă nu se va înțelege faptul că noul statut social obținut prin promovarea examenului de intrare în profesie implică, pe lângă beneficii, o lume care trebuie cultivată și protejată în permanență[xxxv].

Tocmai aceasta este rațiunea pentru care politica organelor profesiei ar trebui orientată prioritar, cu toate resursele, spre adaptarea procesului de perfecționare continuă a avocatului realității contemporane.

Numai prin asigurarea unei educații riguroase, avocatura are un argument în fața celor care o minimizează, împotriva celor care o speculează, dar și o șansă în combaterea procesului involutiv al deprofesionalizării.

V. Apreciere critică

Declasarea statutului avocatului în societatea românească este cauzată, printre altele, de căderea în plan secund – în desuetudine – a obligației de perfecționare continuă.

Pare că odată cu obținerea titlului, procesul de formare continuă nu mai este necesar întrucât avocatul devine un intelectual cu certitudini în orice domeniu – mi-am câștigat dreptul să par până ce devin.

Aceasta este probabil și rațiunea pentru care unii avocați au siguranța că pentru a-și asigura resursele pot deveni mai mult: antreprenor, creator de conținut, analist TV sau speculant al cercetării și concluziilor oferite de IA.

O astfel de mentalitate nu conduce avocatura spre progres, ci spre obsolescență, întrucât promovează forme fără fond, un simplu joc de umbre pe perete.

O posibilă soluție împotriva a ceea ce din neglijență sau ignoranță poate conduce la degradarea profesiei este adoptarea unei politici prin care să fie reconfigurată, facilitată și garantată executarea efectivă a obligației de perfecționare continuă a avocatului.

Să prevenim ca dilema califului Omar[xxxvi] să devină actuală – dacă toate cărțile conțin ceea ce IA ne poate rezuma atunci sunt de prisos și trebuie ignorate. Dacă există șansa ca din ele să izvorască o perspectivă pe care IA nu o poate concepe, atunci sunt dăunătoare pentru că sunt cronofage, iar parcurgerea lor presupune efort.

[i] A se vedea Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan”, Ed. Litera, 2020, p. 354.
[ii] A se vedea Mihail Sebastian, „Articole din Cuvântul lui Nae Ionescu”, Ed. Vremea, 2016, p. 15.
[iii] „Îndoparea noastră zi de zi și oră de oră cu fantome care apar ca lume ne împiedică mereu să simțim foame de interpretare, de interpretare proprie (…) cu cât suntem mai ghiftuiți cu lume aranjată, cu atât ne dezvățăm mai complet de această foame”. A se vedea Günter Anders, „Obsolescența omului. Despre suflet în epoca celei de-a doua revoluții industriale”, Vol. I, Ed. Tact, 2013, p. 18.
[iv] „Măi băiete, formele simple nu stau ca ouăle în material, că simplitatea nu e lipsa complexității ci e rezolvarea ei. Am muncit ani întregi până să înțeleg asta. Ani întregi am șlefuit și am căutat până să ajung la păsările mele. Ca păsările lui Aristofan și ale mele trebuie să facă legătura dintre cer și pământ. Nu știu dacă grecul a fost mulțumit de rezultatul lui, dar eu simt că pot mai mult. Deși sunt foarte mulțumit de ele, încă mai pot căuta”. A se vedea M. Stănilă „Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare”, Ed. Polirom, 2019, p. 176.
[v] „Și au zis către Moise: Oare nu erau morminte în țara Egiptului, de ce ne-ai adus să murim în pustie? Ce ai făcut tu cu noi scoțându-ne din Egipt? Nu ți-am spus noi, oare, de aceasta în Egipt, când ți-am zis: Lasă-ne să robim Egiptenilor, că e mai bine să fim robi Egiptenilor, decât să murim în pustia aceasta?”, A se vedea Biblia, Ed. Institutului Biblic de Misiune Ortodoxă, București, 2019, Ieșirea, cap. 14 „Trecerea prin Marea Roșie”, versetele 11 și 12.
[vi] A se vedea Albert Camus, „Omul revoltat”, Ed. Polirom, 2019, p. 13.
[vii] „Primul și cel mai evident punct câștigat este că astfel îl împingeți să așeze în centrul vieții lui o minciună sfruntată. (…). Nimeni nu are voie să-i fie diferit, nici prin voce, nici prin haine, nici prin maniere, tipuri de distracție ori preferințe culinare (…) Sunt informat din surse sigure că tinerii își reprimă înclinațiile incipiente pentru muzica clasică sau literatura bună de teamă că astfel ar putea să nu mai fie ca toată lumea; că oamenii care și-ar dori cu adevărat să fie — și care sunt dăruiți cu har pentru a fi — onești, căști ori temperați refuză să o facă. Acceptând, ar deveni diferiți, ar putea impieta asupra stilului de viață, s-ar desface din ograda lui “împreună”, și-ar periclita “integrarea în grup”. Ar fi pe cale (oroarea ororilor!) să se transforme în indivizi”. A se vedea C.S. Lewis, „Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr”, Ed. Humanitas, 2021, pp. 182-183.
[viii] În anul 2022, o profesoară a trimis o petiție în nume personal prin care solicită renunțarea la festivitatea de premiere din curtea școlii, pe motiv ca marginalizează elevii care au rezultate școlare mai slabe și că îi pune în antiteză cu cei cu performanțe, a se vedea https://www.wall-street.ro/articol/Educatie/286636/invatator-despre-eliminarea-festivitatilor-de-premiere-copiii-nu-trebuie-sa-fie-niste-arlechini-in-fata-parintilor.html#gref
[ix] C.S. Lewis, op cit., p. 184.
[x] „Marile valori consacrate nu sînt dosare închise; ele sînt mereu reluate în discuție pentru că sînt inepuizabile și li se va găsi mereu un alt unghi de interpretare, mereu se va găsi în ele ceva nou”. A se vedea Alexandru Paleologu, „Bunul-simț ca paradox”, Ed. Fundației Paleologu, 2019, p. 18.
[xi] „Dar aici avem un simplu efect secundar. Ceea ce trebuie să vă solicite neîncetat atenția este vasta și generala mișcare în slujba discreditării și, în cele din urmă, a eliminării oricărei forme de excelență umană – morală, culturală, socială sau intelectuală”. A se vedea C.S. Lewis, op. cit., 2021, p. 185.
[xii] „Așa se face că, precum nicăieri în lume, nu numai că plagiatorului nu i se cere socoteală, dar în guvernele României, în Consiliul Superior al Magistraturii, în Procuratură, în Inspecția Judiciară, în Academia de Poliție, în Academia SRI, în Academia Forțelor Armate forfotesc plagiatorii. (…) Avem, ca nicăieri, judecători plagiatori care salvează verdictul de plagiat pe procurorii plagiatori, avem conducători de doctorate plagiatori care scot pe bandă doctori plagiatori. Totul pare grotesc într-o lume în care miza unor destine personale ajunge să dicteze politica internă a unei țări. Iar descrierea imortalității în care ne-am instalat ca țară sfârșește prin a ne spune cât de departe suntem de acel grad de civilizație pe care l-am visat după 1990” – Gabriel Liiceanu în „Scurt cuvânt înainte” pentru lucrarea Emiliei Șercan „Cazul Ponta. Reconstituirea celui mai infam plagiat din istoria României”, Ed. Humanitas, 2022, p. 9.
[xiii] A se vedea dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii, să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor și să participe la formarea profesională continuă.”
[xiv] A se vedea dispozițiile art. 232 din Legea nr. 303/2022, potrivit cărora „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat acestora nu pot face parte din partide sau formațiuni politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic. Aceștia sunt obligați ca în exercitarea atribuțiilor să se abțină de la exprimarea sau manifestarea, în orice mod, a convingerilor lor politice”.
[xv] „(…) darul de a simți bine, de a discerne, de a-și reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni”. A se vedea Alexandru Paleologu, op. cit., p. 16.
[xvi] A se vedea dispozițiile art. 2 alin. (1) din Statul Profesiei de Avocat, potrivit cărora „Scopul exercitării profesiei de avocat îl constituie promovarea și apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și persoanelor juridice, de drept public și de drept privat.”
[xvii] A se vedea dispozițiile art. 8 alin. (1)-(3) teza I din Statul Profesiei de Avocat, potrivit cărora „(1) Secretul profesional este de ordine publică. (2) Avocatul este dator să păstreze secretul profesional privitor la orice aspect al cauzei care i-a fost încredințată. (3) Avocatul nu poate fi obligat în nicio circumstanță și de către nicio persoană să divulge secretul profesional”
[xviii] A se vedea dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, potrivit cărora „Profesia de avocat este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonome, în condițiile prezentei legi și ale statutului profesiei.”
[xix] A se vedea dispozițiile art. 3 alin. (2) din Codul deontologic al avocatului român, potrivit cărora „Avocatul este garantul apărării cetățeanului față de excesele instituțiilor statului, precum și al păstrării echilibrului între interesul public al societății și interesul privat al cetățeanului.”
[xx] A se vedea dispozițiile art. 8 alin. (1) și (2) din Codul deontologic al avocatului român.
[xxi] A se vedea Melissa Gross, „The Impact of Low-Level Skills on Information-Seeking Behavior Implications of Competency Theory for Research and Practice” în Reference & User Services Quarterly , Winter 2005, Vol. 45, No. 2 (Winter 2005), pp. 155-162, publicată de American Library Association
[xxii] A se vedea dispozițiile art. 133 alin. (3) din Statutul Profesiei de Avocat, potrivit cărora „Avocatul este obligat să se abțină să se angajeze ori de câte ori nu poate acorda o asistență și o reprezentare competente”. A se vedea dispozițiile art. 242 alin. (1) din Statutul Profesiei de Avocat, potrivit cărora „Avocatul are obligația să se abțină de la exercitarea oricărei activități profesionale în cazul în care există sau survine un conflict de interese”. Avocatul nu își poate fundamenta activitatea pe sintagma oricât și oricum, însă are la dispoziție adverbele oricând și oriunde.
[xxiii] Codul civil, Codul de procedură civilă și Codul administrativ consacră norme juridice abstracte precum buna-credința, echitatea sau oportunitate. Pentru o privire de ansamblu asupra problemei nedeterminării legii, a se vedea Steven J. Burton, „Judging in good faith”, Cambridge University Press, 1994, pp. 1-34.
[xxiv] Reels este o funcție care le permite utilizatorilor să creeze videoclipuri scurte, în buclă, pe muzică sau alte elemente audio. A se vedea https://www.socialpilot.co/social-media-terms/reels
[xxv] Instinctual aș fi scris „metamorfozarea avocaturii prin intermediul rețelelor de socializare”, însă am renunțat, întrucât ar fi nedrept pentru cei care au fost și încă mai sunt repere ale profesiei.
[xxvi] „(…) Însă ceea ce este preparat în cele din urmă este imaginea lumii ca întreg, care se compune din emisiunile individuale, și acel întreg tip de om care se nutrește exclusiv cu fantome și fantoșe. Chiar dacă fiecare emisiune TV în parte transmite fidel adevărul doar prin faptul că nu arată multe realități, întregul tot ar putea să se transforme într-o lume preparată, iar consumatorii întregului în oameni preparați. Acest întreg este atunci mai puțin adevărat decât suma adevărurilor părților sale; modificând cunoscuta afirmație hegeliană: «Întregul este minciuna ; abia întregul«. Sarcina celor care ne livrează imaginea lumii constă așadar în a plăsmui un întreg mincinos din multele adevăruri”. A se vedea Günter Anders, „Lumea ca fantomă și matriță”, op. cit., pp. 208-209.
[xxvii] „Confuzia este în discuțiile noastre publice aproape o metodă. Pentru un spectator calm, felul în care o dezbatere de idei se degradează la noi, pierzându-și liniile directoare și agățându-se de două-trei fleacuri incidente este o distracție curentă. Nimic nu e stringent pentru intelectualul bucureștean. El nu judecă pe probleme definite, ci pe oarecari dispoziții personale, lirice și confuze. În genere, de oriunde ar pleca, îi este foarte ușor să ajungă acolo unde are chef. Nicio problemă nu este destul de strictă, pentru a-l opri să evadeze. De la o teorie de matematici superioare, va trece în linie directă la schimbarea guvernului. (…) „A distinge, a limita, a încadra – sunt operațiuni de metodă reci și fără ecou, în timp ce a confunda este un seducător procedeu”. A se vedea Mihail Sebastian, „Cum am devenit huligan”, Ed. Litera, 2020, p. 319 și 321.”.
[xxviii] „Nu Inteligența Artificială e pericolul, ci prostia care se «naturalizează«. Treptat, inteligența devine un «organ nefolosit« și atavic, care, în chip firesc, se atrofiază sau se strică, la fel ca apendicele sau măseaua de minte (…) Pierdem așadar numeroase abilități intelectuale cu care am fost înzestrați de natură – memorie, judecată, analiză -, lăsându-ne substituiți de calculatoare, așa cum ne despărțim de abilități manuale și tehnice, deposedați fiind de industrie. Devenim comozi, indolenți și, pe măsură ce umanitatea în ansamblu știe și poate tot mai multe, fiecare dintre noi, individual știe tot mai puține”. A se vedea Andrei Cornea, „Erau cei vechi mai deștepți decît noi?” în Dilema Veche nr. 1.035, 8-14 februarie 2024, p. 3.
[xxix] A se vedea Stela Giurgeanu, „Apocalipsa creației” în Dilema Veche nr. 1.035, 8-14 februarie 2024, p. 19.
[xxx] Ibidem.
[xxxi] Ibidem.
[xxxii] Ibidem. A se vedea și „Risks of artificial intelligence must be considered as the technology evolves: Geoffrey Hinton”, sursa: https://www.artsci.utoronto.ca/news/risks-artificial-intelligence-must-be-considered-technology-evolves-geoffrey-hinton
[xxxiii] A se vedea Günter Anders, op. cit., pp. 22-23.
[xxxiv] „Prin urmare, facultatea de producere a omului depășește, prin realizările sale, imaginația, sensibilitatea și capacitatea de a înțelege ce a produs”. A se vedea Günter Anders, op. cit., p 23.
[xxxv] Demnitatea, onoarea și prestigiul profesiei de avocat nu pot fi insigne care să fie puse în piept, în diverse contexte sociale.
[xxxvi] Ajuns în fața neprețuitei Biblioteci din Alexandria într-o nefastă zi de septembrie a anului 642 e.n., califul Omar ibn al-Chattab, un tip aparte de biblio-piroman, a avut următoarea dilemă: dacă toate aceste cărți -și-ar fi șoptit califul în barbă – conțin aceeași doctrină ca în Coran, atunci sunt de prisos și trebuie distruse. Dacă ele conțin altă doctrină decât în coran, atunci sunt dăunătoare și trebuie distruse. „Cine ar putea să-și imagineze cum s-ar fi dezvoltat umanitatea și cum ar fi arătat ea astăzi dacă Omar și-ar fi pus oamenii să citească volumele Bibliotecii din Alexandria (sau măcar să le ignore) în loc să le ardă? (…) De fapt, califul arab n-a avut nicio dilemă. El ar fi devenit dilematic doar dacă la problema cu care se confrunta (cum să procedeze cu Biblioteca din Alexandria?) ar fi avut (cel puțin) două soluții, ambele bune, și n-ar fi știut pe care dintre ele să o aleagă. Sau: ar fi avut (cel puțin) două soluții, ambele rele, și n-ar fi știut pe care dintre ele să o aleagă. Printr-un sofism ieftin, califul Omar a redus toate soluțiile posibile la una singură: biblioteca trebuie incendiată! Where there is only one solution, there is no problem”. A se vedea Andrei Oișteanu, „Moravuri și năravuri. Eseuri de istorie a mentalităților”, Ed. Polirom, 2021, pp. 347-348.

Articol publicat în Juridice.ro